Am avut plăcerea de a-mi abandona blogul în urmă cu aproape doi ani. Asta nu înseamnă că am încetat să scriu. Mi-am făcut obiceiul îndoielnic de a scrie cuvinte, fragmente, fraze și paragrafe pe tot felul de fițuici. Idei – unele plauzibile, altele eșuate, mi-au cutreierat aproape permanent buzunarele. Revedeam majoritatea acestor hârtiuțe abia dupa ce vizitau mașina de spălat – cand deveneau obiecte neidentificate în buzunarul meu. Știi ce neplacut este să găsești un obiect neidentificat în buzunar, da?
Așadar, mi-am abandonat caietul digital. Bun.
Un an, opt luni, nouă zile 18 ore, 45 de minute și câteva secunde de cand mi-am închis blog-ul – așa îmi povestește WordPress-ul - și nici un text demn de luat în seamă. Adică dintre toate fițuicile alea nu s-a ales nimic. Nimic finalizat, cel puțin. Am schițat numeroase idei, am structurat o mulțime de povestiri – și nici una nu a vazut lumina zilei.
Știi de ce?
Unii spun că cele mai bune cuvinte sunt cele pe care le scrii doar pentru ochii tăi, pentru că sunt scrise cu suflet, pentru că sunt efuziuni de sinceritate și mai ales pentru că sunt lipsite de egocentrism. Eu spun că ideea asta este o scuză ieftină. Textele scrise doar pentru ochii tăi sunt maculatură. Știi asta, da? Scriitura nu are absolut nici o legatură cu sinceritatea. Aici este vorba despre exhibitionism și ego. Când ești singur în cameră, nu porți mască.
Acum.
Mă întorc. Acesta este un blog personal, dedicat experimentelor, exercițiilor și în ultimul rând, comunicării.
P.S. Comentați în voie, dar aveți în vedere că indecența va fi pedepsită cu insulte elaborate.
